marți, 30 martie 2010

Sindromul isterico-sensibilos

  Am primit de curând, din partea unui prieten drag, diagnosticul sus amintit. Mă apucaseră destăinuirile în ceas de seară şi îi povesteam cum  mă aflam eu în Muzeul Belvedere şi cum m-a prins de tare tata Schiele, pe care îl văzusem, profan, doar în albume ori pe ecranul calculatorului.
   Eram cu Dora şi Simona şi inghiţeam unul dupa altul pe Degas, Renoir, Van Gogh, Monet, Klimt(la care m-am pornit cu mare entuziasm). La un moment dat am intrat într-o încăpere cu altă culoare şi contururi speciale. După un timp petrecut în această dimensiune(cine ştie cât), eu şi Dora ne-am întâlnit în mijlocul camerei şi ne-am privit feţele transfigurate.  Vinovata principală era Mama cu doi copii III , o Pieta Egon-iană, la care nu te puteai uita cu ochii tăi obişnuiţi; era musai să treacă printr-o baie zdravănă care să-i eclereze.
    Mă întreb acum, dacă bunul meu prieten era de faţă, diagnosticul ar fi fost mai îngrijorător? Ori s-ar fi alăturat şi el pacientelor suferinde?
   
     P.S.   Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că m-a cadorisit cu aşa o călătorie şi cu o asemenea suferinţă.